Fake News

de Dan Rotariu

Acesta a fost subiectul central al mesei rotunde organizate la biblioteca Theodor Aman, in 25.10.2019, la care au participat specialiști în manipulare și informații false. Masa rotundă a fost integrată in Conferinţa Internaţională „State & Society in Europe” https://sse.conferences.faaa.ro/ iar cei care au ținut prelegeri, doar în română, anterior, au trimis cuvântarea  în scris şi limba engleză, in format 17/24 cm (format USA letter). Răspunsul la întrebarea cui folosește formatul hârtiei si engleza nu are decât un singur răspuns: așa se dă raportul Ambasadei SUA.

Cu o participare destul de numeroasă, cca. 60 persoane, asigurată in principal de studenți la filologie, masa rotundă a fost, de fapt, o ședință clasică, de partid, lărgită cu patroni și oamenii ai muncii din presă, dar și învățăcei. In sală, ca să nu va fecţi iluzii despre neutralităţi închipuite, doar de la PNL.

Au  ținut mici prelegeri:

  • Cristina Guseth, director Freedom House din 2008, care are sarcina sa ne invete democratie şi care a prezentat cateva cuvinte despre detectorul de minciuni. Eu am prins-o cu propaganda anti-comunistă, care în sine e plina de minciuni. Guseth este cunoscuta mai bine prin faptul ca a fost propusa să ia portofoliul Ministerului Justiţiei dar datorita balbaielilor a fost retrasa de Ciolos, dupa demisia din Comisia juridica a lui Cătăniciu. Comentariul savuros despre Cristina Guseth la Starea Nației nu e un fake news! https://www.youtube.com/watch?v=0sOjL66V63g. Prelegerea ei a fost una extrem de ștearsă, monotonă, comună, fără elemente de noutate. Foto apartine ziarului Cotidianul

 

  • Robert Lupiţu, jurnalist la caleaeuropeana.ro a abordat tema „Promovarea surselor de informare”. A început execrabil căutând prin sala cititori de Pravda si Scânteia, părând ca nu-l vede pe tânărul de 67 de ani, Marian-Jean Marinescu, europarlamentarul fost PDL si din 2015 actual PNL, care, desigur, că a citit destulă Scânteie până la 37 de ani sau pe Gusheth. Nu a prezentat nimic remarcabil , doar platitudini comune. A avut totuşi o particularitate, bâlbâiala făcându-l greu de urmărit.

 

  • Iulian FOTA a încercat să fie neutru față de partidele aflate la putere. Nu vrea sa aibă grija zilei de mâine, nu-i așa?! Prelegerea, scurtă și la obiect, a tratat „Pericolul știrilor false pentru securitatea statală”. A avut elemente de noutate, arătând ca știrile false (bine ticluite) se propagă de 10 – 15 ori mai repede, sau că pericolul știrilor false in România nu e reprezentat de centre de influență externe, ci de chiar cetățenii acestei țări care nu discern între știri false și adevărate, dar le împrăștie.

 

  • Bogdan Valentin MIHĂILOIU, un avocat, aspirant la doctorat, a tratat subiectul „Măsuri Legale împotriva știrilor false, răspunderea penala și civilă”. Teoria ca teorie a fost corectă și de substanță, dar când a trecut la exemple se vedea ca e împotriva răspunderii magistraților pentru faptele lor, deci nu e de acord cu o secție distinctă de DNA care sa ancheteze magistrații. A vorbit de răspunderea civilă arătând ziariștilor că dacă vor răspândi zvonuri vor plăti.

 

  • Marian-Jean Marinescu, a abordat tema „despre discursul anti-european”. Fiind prea lungă prezentarea făcută de gazdă că doar a fost membru in atatea comiţii şi comitete in cei 30 de ani de activitate post-decembristă s-a prezentat scurt: „inginer de aviaţie”. Of mama ei de meserie, ce avion IAR xxx – care e vandut ca painea calda la export – ne-a proiectat inginerul asta de aviaţie, m-am gândit.

 

Noi nu am uitat ca pana in 2015 a fost una din mainile drepte ale lui Basescu, si din 2015 a devenit una din mâinile drepte ale lui Joianis, azi fiind eurodeputat PNL.

 

Apoi începe o bălmăjeală dezlânată despre cum se luptă el pentru țârișoara sa si cum in tara asta lipsesc şi aia şi aia şi aia. M-am enervat si din oful sălii am strigat: Sunteți de 30 de ani la conducerea țării cine v-a împiedicat? Lumea întoarce capul spre mine si se uita ca la un pitecantrop. Fără să se perturbe, Marinescu a continuat despre tinerii care trebuie sa fie promovați. Enervat de ipocrizia sa l-am întrebat de ce nu iese la pensie să facă loc tinerilor, caci și așa a făcut România praf. Deja privirile întoarse spre mine devin prietenoase. O femeie de 60 mă privește mai dușmănos de sub sprâncenele-i tușate gros, i-o fi drag din tinerețe.

Marinescu-i dă înainte vorbind despre locuri de muncă. Ii spun din of: Deschideți Avioanele? Lumea începe sa rada.  Marinescu mai spune doua fraze si se retrage.

 

A lipsit: Alexandru Petrescu, actualul Ministru al Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale, membru PSD, cu dublă cetățenie, română si britanică. Cei de la PSD par sa boicoteze tot sau, chiar, nu a fost invitat.

Au urmat discuţii şi intrebari: O doamnă din public si-a exprimat dorinţa de a se dezbate despre cum pot fi protejati ziaristii de patronatul din presa.  Ea a avut un incident, a dorit sa apeleze la justitie dar a renuntat. I-au raspuns mai multi, fara a aprofunda subiectul, de remarcat raspunsul lui Guseth cum că ea ar dori o coaliţie a redacţiilor bune împotriva redacţiilor rele, şi a mai bâlbâit un şablon anti-comunist despre burse date de UK pentru studierea comunismului despre care afoana nu a auzit că nu a existat. Ca sa studiezi ceva acel ceva trebuie sa existe … of si era cat pe ce sa o avem ministru la justitie si pe nepriceputa asta.

Senatorul Mario-Oprea a șters-o englezește cu tot cu SPP-ist. Mă cunoștea din discuții anterioare și a preferat să plece.

Mi-am spus părerea că ştirile false referitoare la persoane se stopează imediat prin reintroducerea in codul penal a calomniei si injuriei scoase din Codul Penal de Basescu, prin unealta liberală BOC. De fapt CCR a judecat deja ca abrogarea acestor articole e neconstitutionala. Avocatul a simtit nevoia sa intervina si sa moara de grija celor care cerceteaza penal. Ca ar fi o avalansa. Da ar fi, in prima faza, dar s-ar stopa intr-un orizont de 2 ani

A revenit Marian Jean Marinescu si cumva a incercat sa imi dea un raspuns ca fiecare trebuie sa faca ceva in viata sa (din spate spun „aviatie”, lumea din nou rade) sa aiba macar 2 oameni pe care sa-i conduca si abia apoi sa judece pe altii. A copiat discursul lui Basescu, ala spunea despre primari. E evident ca habar nu are despre mine. Apoi vorbeste despre educatie.

Se finalizeaza întâlnirea si in momentul in care sala se ridica in picioare cu voce puternica ma adresez Marinescului: Vorbiti ipocrit despre educatie! Nu ati fi taiat salariile profesorilor daca v-ar fi interesat educatia. Ca sa avem o educatie puternica sa nu mai taiati niciodata salariile profesorilor!

Şi m-am îndreptat spre ieşire pentru că mi-e scârbă sa dau mana cu politruci precum Marinescu. Spre surprinderea mea, inital o tanara de pe ultimul rand m-a poftit sa o iau înaintea ei, am refuzat politicos si i-am cedat întâietatea, dar mai apoi în dopul format din tinerii care se îndreptau spre ieșire, cu mult respect, deloc simulat, aceştia mi-au facut culoar printre ei, ca unei personalitati, desi nu ma consider decat un biet comunist declarat impotriva partidelor burgheze PSD si PNL.

Am fost flatat, si cumva rusinat, dar şi foarte mândru – că am exprimat probabil ceea ce ei, sub supravegherea profesorilor, nu au putut sa spună – am iesit totuşi înaintea lor. Sunt sigur că oricât anti-comunism li s-ar baga pe gat parintii si buncii le explica mai clar si credibil decat propaganda.

Şedinţa aceasta PNL pare sa fi avut scopul doar de o prelucrare a presei ca nu cumva în campania electorala sa lezeze „la” amorul propriu pe cei din PNL.

Deci atenţie mass-media, vi s-a aratat pisica ca la şoricei!

cristina-guseth.dixks2vqp0-2-1000x600

Guseth Cristina – Imagine preluata din Cotidianul

75446523_10214608046020346_1493706848644104192_n

Marinescu in sedinţa Fake News

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Care e adevărul?

Nu cred în Moș Crăciun și coincidențefoto grupare gloante. Alaltăieri au fost împușcați câțiva francezi pentru umorul lor care caricaturiza. Nu au caricaturizat doar pe unii ci au caricaturizat fără discriminare toate națiile, rasele și religiile.

Locul de desfășurare al atentatului a fost Paris, Franța. Iar Franța, în decembrie 2014, a făcut ceea ce Israelul – prin vocea PM, Benjamin Netanyahu – a spus că nu e bine ce face: a recunoscut statul Palestina în Parlamentul francez cu 339 voturi pentru și 151 contra.

Câteva zeci de ore mai târziu atentatorii sunt uciși. Cât de convenabil. Acum nimeni nu va mai afla altceva decât ce spune mass-media aservită.

Informații pure la ora scrierii articolului:

  • 3 indivizi au ucis 12 francezi fiind înarmați cu armament ușor de război;
  • cei uciși au fost redactori ai unei publicații care batjocorea fără discriminare;
  • atacatorii nu au fost găsiți şi nu au avut pierderi deși au atentat în centrul Parisului;
  • lansatorul de grenade e o armă imposibil de procurat şi trecută prin vamă pentru că are o lungime de 1,2 m;
  • grenada, folosită ca muniție pentru lansator, e una specială cu o lungime de 0,5 m, imposibil de procurat;
  • a fost lovit atât de sigur parbrizul mașinii poliției încât a grupat 9 gloanțele în 15 x 25 cm;
  • a fost găsit un act de identitate în mașina criminalilor;
  • un prezumtiv atacator a fost condamnat pentru tentativă teroristă şi prezentat într-un documentar;
  • recunoașterea statului palestinian în urmă cu câteva zile va opri colonizarea din teritoriile ocupate;
  • cu o zi înainte de atentat, Ban Ki-moon, Secretarul General al ONU declara ca la 1 aprilie 2015 Palestina va primi statutul de stat membru ONU, astfel Palestina, ca stat, va putea aduce in fata ICC (International Criminal Court) pe statul Israel, ceea ce acum nu poate face;
  • presupușii atentatori au avut un incident în benzinărie mergând spre Paris și nu fugind din Paris,
  • nimeni nu a fost ucis în benzinărie.

La ora asta avem doar întrebări:

  • sunt criminalii cei prezentați în mass-media sau sunt specialiști antrenați de un serviciu secret?
  • pot amatorii să nu aibă deloc pierderi și să se extragă atât de eficient de la locul acțiunii?
  • ce probabilitate există ca un făptaș să-și uite actul de identitate într-un autoturism furat?
  • cum au făcut persoane monitorizate pentru terorism rost de armament de război?
  • cum a intrat armamentul în Franța? Într-o valiză diplomatică? Dacă da, a cărui stat era valiza?
  • cărui stat folosește cel mai mult reacția anti-musulmană creată de un atentat în inima UE?

Certitudini: recrudescențe pentru ură, șovinism şi legile Big Brother.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

RPD Coreeana asa cum nu se vede la TV

Mi se spune frecvent de catre anti-comunisti sa ma duc in Republica Populara Democrata Coreeana. Sunt darnici. Imi cumpara si bilet, dar darnicia lor e perfect normal interesata ca sa raman acolo caci biletul lor e numai dus. Raspunsul meu e simetric … le cumpar si eu doar bilet dus, cu conditia sa nu se intoarca, in Coreea de Sud.

Starnit de porcaria de portal de stiri de la Orange unde spuneau ca regimul din Coreea Democrata e stalinist (o fatuca sau fatalau, stiristi, au asimilat un nou cuvant, dupa putina lor minte care nu stie ca acolo s-a dezvoltat doctrina CIUCE) am avut curiozitatea sa ma uit la Phenian pe Google maps si uimire totala.

Planul orasului e de necrezut. Au autostrazi, au zgarie nori. Iar cine nu ma crede sa caute pe Google maps sa vada hartile si fotografiile de la fata locului, ca acum putem sa ne informam real si sa gandim cu capul nostru nu prin capete raspandacilor, care se dovedesc pe zi ce trece mai neghiobi. Sa mai spun ca pamantul, blocurile si averea tarii apartine doar cetatenilor sai? Se stie!

Mai mult chiar CIA spune ca industria are o influenta in PIB de 43%. Si e industria cetatenilor tarii nu a stainilor pripasiti ca in tara sora, cea din sud, exploatata de straini. Au la o populatie de 20 milioane, 12,2 locuri de munca.

In rest vrajeli capitaliste ca mor de foame si sunt executati ca s-au uitat la TV, abordari tipice ale presei capitaliste de scandal care nu raspunde pentru astfel de informatii dezinformatoare.

https://maps.google.ro/maps?ll=38.97796,125.716896&spn=0.019183,0.042272&t=h&z=15&layer=c&cbll=38.97796,125.716896&cbp=12,0,,0,0&photoid=po-5549968

http://goo.gl/maps/b44o2

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/kn.html
Phenian Ryugyong hotel seen from Yanggakdo hotel

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Cartela

cartela-alimente-perioada-comunista1

Pe net am gasit o fotografie cu o cartela din vremea comunismului, cum ar spune unii, unii care – evident – nu stiu care e diferenta intre socialism si comunismul ce va veni.
Observăm că e o cartelă de paine, emisa de magazinul ICSM Alimentara Braşov familiei Chelosu E. domiciliata in str. Cosmos, nr. 11 din Braşov, familie formată din 3 persoane, probabil parintii si copilul, căci atunci toate familiile aveau apartamentul lor, adică stateau separat de parinţi. Mai observăm că e emisă pentru trimestrul IV a anului 1988, lunile octombrie – decembrie.
Uitandu-mă pe google.maps la locaţia familiei Chelosu E. am constatat ca familia locuia la o margine a mun. Braşov. Cel mai probabil, era o familie scăpată de noroaiele patriei prin industrializarea României făcută de comunişti.
Apoi observam ca familia aceasta, Chelu E., si-a permis să nu ridice pâinea în 10 zile din octombrie, 5 zile din noiembrie şi 20 de zile în decembrie, adică dintr-un total de 92 de zile aceasta familie nu a ridicat painea în 35 de zile, pe scurt din trei luni de carteala a ridicat pâinea pe mai putin de doua luni.
Această cartelă pe mine mă lamureste total ca gramada de raspandaci care vehiculeaza pe internet nefondat lipsa de paine sau ca se murea de foame in Romania socialistă este complet nefondată.
Pentru mine era clar ca painea si produsele de pe cartelă erau îndestulătoare, ba chiar azi consumul lunar de ulei e de 0,65 litri /cap de locuitor si atunci cartela îţi dădea dreptul să cumperi lunar 1 litru de ulei, un tred asemănător având şi zahărul şi mălaiul.
Nu vreau să fiu înţeles greşit că aş apăra minusurile din aprovizionarea României socialiste, însă acestea – pe de o parte – nu erau atât de crunte cum le prezintă pur propagandistic anti-comuniştii, iar – pe de altă parte – aceste minusuri în aprovizionare erau nepermise pentru că produceam hrană mai multă decât aveam nevoie, dar exportam mai multă decât ne puteam permite.
Mai mult, noi comuniştii nu vrem să ne întoacem la lipsuri, cum mint social-democratii si liberalii, ci scopul nostru e să redăm proprietatea asupra solului şi subsolului precum şi a economiei, în ansamblul său, tuturor cetăţenilor patriei.
Şi apoi dacă a fost atât de necinstit regimul socialist de ce le e frică de concurenţa unui partid comunist pe eşichierul politic? De ce justiţia capitalistă a respins şi a 11-a solicitare de înfiinţare a Partidului Comunist Român? Ei vor pluripartidism dar nu vor pluri-ideologie, adica vor doar partide capitaliste cu denumiri diferite dar cu aceleasi apucaturi, iata un motiv sa ne acuze pe noi ca vrem sa ne intoarcem la cartele. Noi nu vrem sa ne intoarcem la cartele dar confiscarea averilor ilicite din furtul averii socialiste, obtesti, se impune, e un act de dreptate fata de poporul care a construit 41 de ani bogatiile ce i-au fost furate de noii capitalisti!

Posted in Uncategorized | 1 Comment

Studiu de caz: Un fost activist PCR

Prin meandrele FaceBook-ului am gasit un fost tovaras, Ionel Cioaric, din Timisoara, care ne-a dezvaluit intr-un grup al comunistilor contradictiile ce-l stapanesc. Pe de o parte declara mandru ca a fost activist PCR, iar pe de alta parte critica marxismul.
L-am lasat sa evolueze studiindu-l in masura timpului extrem de limitat ce l-am avut in ultima vreme.

Respectivul dorea sa polarizeze un centru de stanga, criticand acest grup ca lipsit de initiativa si cu discurs vadimist. Unde greseste?!
In primul rand stanga o vede ca o negare a marxismului, mai vede – ca solutie – lupta sindicala, solutie care a si adus-o in discutie. Adica ar vrea capitalism cu fata umana, adica ceva care nu a existat si nu va exista, in care capitalistul sa accepte formarea de sindicate (Carrefour si Auchan nu au sindicate ca nu au acceptat).

Mai mult, crede ca se poate ca aceste sindicate sa nu fie controlate de catre capitalist prin manjirea cu avantaje date liderilor (bani, joburi pt familie, alte avantaje), ceea ce e o utopie. Utopia aceasta a luptei sindicale care ar avea succes in umanizarea capitalismului a fost demontata teoretic in literatura marxista, si demonstrata practic in toate tarile capitaliste. Exceptiile regulii tradarii proletariatului de catre liderii sindicali s-au incheiat prin uciderea celor care au refuzat sa tradeze proletariatul. Cei mai cunoscuti lideri ucisi sunt cei ucisi de Ford dar şi românul ing. Săhleanu ucis de capitalistul ceh necondamnat pana in prezent.

Mai mult isi imagineaza ca marxismul e un curent depasit, numai bun de criticat, dar evita discutiile dialectice, logice si informale pe tema marxismului, adica l-ar reforma dar … nu poate preciza cum.

Pentru ca Cioaric Ionel – prin utopiile sale si necunoasterea in profunzime a teoriei marxiste – parea ca nu a fost activist PCR am avut curiozitatea sa-i intru in contul FB. La una dintre fotografii se saluta cu un alt activist Marinescu Daniel din Arad, fost instructor central, ceea ce mi-a demonstrat ca a fost activist PCR, platit din cotizatiile membrilor de partid sa imbunatateasca imaginea PCR, caci asa cum ne spune a activat in zona propagandei.

Mai departe sapand vad ca azi, fostul nostru tovaras, e capitalist cu acte in regula si firma sa e suspectata ca fura TVA fiind sub lupa Ministerului de Finante. Pe de alta parte la sumele vehiculate de firma sa, din fotografii, vedem un individ extrem de neinspirat imbracat ceea ce vadeste lipsa educatiei.

Si aici ajungem la punctul central al acestui studiu de caz:
Eroarea PCR care promova ca activisti tocmai tineri needucati, din familii sarace, cu inteligenta nativa dar fara cunostinte generale, fara logica si, in general nescoliti, dar supusi, adica yes-man-ii de azi. Aceasta eroare se intampla intr-o tara in care inteligentele adevarate erau admise in baza unui concurs dur, cu competitie reala de peste 4 candidati pe loc, in facultatile care produceau anual cca. 20.000 de absolventi de invatamant superior la forma de scolarizare ZI. PCR nu admitea in randul membrilor sai decat foarte greu absolventi de facultate absolventi la zi, incercand nu sa imbunatateasca nivelul mediu al membrilor de partid introducand pe cei mai buni in PCR, ci mentinand un echilibru numeric intre muncitorime si intelectualitate, desi ambele structuri ale societatii nu erau in contradictie economica. Astfel rezultatul a fost ca activistii nu erau intelectuali, decat pe traseul urmat de insusi Ceausescu, urmarea scolilor la seral, implicit facultate la seral, facultate care …

Un activist PCR precum Cioaric nu a devenit activist pentru ca ar fi inteles teoria marxista si ar fi dorit sa o aplice, ci a vazut aceasta oportunitate de a se cocota mai sus decat merita. Nu din constiinta a devenit activist ci din mercantilism dorindu-si un trai nemeritat de bun fata de cunostiintele sale despre lume si viata, fata de inteligenta sa profesionala. In fapt el a fost unul dintre activistii PCR pentru care noi comunistii suntem criticati si dupa 24 de ani, nescolit, needucat, un Dinu Patruica cu carnet rosu PCR. Oportunistii de acest gen au virusat PCR si s-au protejat intre ei, ca nu cumva inteligentii sa le ia posturile si functiile.

Ce face acum un fost activist PCR? M-as fi asteptat sa-l vad la catedreda aparand crezurile pentru care a jurat la admiterea in PCR, refuzand sa fure proletariatul. Eiiii, as! Activistul nostru PCR e la dat cu jula, se imbogateste inseland, urmarind si azi ca si ieri un trai nemeritat de bun prin inselaciune, atunci inseland ideologic, caci se dadea ceea ce nu era, azi inseland sistemul de pensii din care probabil ia pensie, dar nu participa cu taxele.

Aceasta rusine de om se vrea insa un lider. Vrea sa polarizeze stanga, se lauda ca a fost membru PSM (PSM care intre 1992 si 1996 a jucat ca si PSD, in alianta cu PSD, din nefericire), probabil tot la placinte inainte, o fi fost parlamentar sau consilier judetean.

Mai mult el crede ca in grup a citit chestii vadimiste afirmand ca acestea nu mai prind, neintelegand ca CVT si PRM nu mai au priza pentru ca au fost ipocriti si inconsecventi; turuiau de la tribuna Parlamentului ca nu vor fi de acord cu cresterea salariilor lor, iar la vot era o singura abtinere pe intreg paralemntul. CVT a luat-o cu religia, alta inconsecventa pentru ca din doua una: ori vroia sa pedepseasca hotii pe stadioanele tarii ori vroia sa-i afuriseasca crestineste. Astea au deranjat sustinatorii nu vadimismul. Daca astazi eu afirm ca RO nu e independenta, si intradevar nu este … nu ar trebui sa avem un obiectiv primordial ca RO sa devina independenta? Asta nu e vadimism!

Atunci, pentru ca procesul de invatare a lui Cioaric e bazat exclusiv pe imitatie si nu pe intelegere, ar trebui ca pe masura posibilitatilor lui macar sa imite si el pe americani care sarbatoresc la 4 iulie … ce anume?! … independenta! Adica independenta fiind un obiectiv pentru orice tara asuprita, dar mai ales pentru cele colonizate precum RO.

Din nenorocire nu mai putem schimba istoria, si trebuie sa ne asumam si acest studiu de caz, acest om facut mare de comunisti si care in loc sa inteleaga sistemul socialist, dorinta socialismului de a scoate omul din exploatarea capitalista savarsita prin proprietatea comuna a tutror miloacelor de munca, el, Cioric, filozoful fara opera, acum un critic al socialismului. De … oamenii de nimic inaltati nemeritat tot oameni de nimic raman.

Mai nou e in cautare de femei fiind pe siteuri matrimoniale … de fosta a divortat, ca si de ideologie. Vrea una mai altfel, caci se plictiseste usor fostul nostru tovaras.

CioaricIonel Cioaric

Posted in Uncategorized | Tagged , , , , , , , , , , | Leave a comment

De ce ZF minte spunand adevarul?!

Combinatul Chimic Craiova

Am citit de curand un articol in ZF privind exporturile Romaniei capitaliste. Articolul e la http://www.zf.ro/politica/romania-exporta-acum-pe-luna-cat-exporta-ceausescu-intr-un-an-11236648 si din el trebuie sa intelegem ca exporturile Romaniei au crescut de 12 ori.

Sunt extrem de interesat de fenomenele economice si sunt uimit intotdeauna de astfel de articole. Uimirea mea a fost provocata si de faptul ca totusi in Romania capitalista au disparut 7 milioane de slujbe din cele 8 milioane create de comunisti, si a aparut firesc intrebarea cu ce oameni s-au facut aceste uriase exporturi? In ce intreprinderi s-au realizat produsele exportate caci, peste tot pe unde trec prin ţara, capitalistii care au cumparat intreprinderile poporului le-au demolat ca sa nu-i concureze uleterior si urmeaza sa are pe locul lor daca inca nu au costruit mall-uri pe locul acestora.

Citind articolul descoper ca Romania nu exporta efectiv de 12 ori mai mult decat in 1989, ci exporta VALORIC de 4 miliarde de euro pe luna. Adica ei compara doar cifric exporturile, uitand ca de ex. pretul petrolului era in 1989 de 18,23 USD/barrel pe cand in 2013 e de 111 dolari/baril.

Ca sa fac calcule previzionale, ca si apologistul capitalismului care a scos aceste cifre umflate pentru viitor,  la un pret de 135 dolari/baril, ceea ce nu e exclus pe fondul provocarilor pe care capitalistii le fac in Siria si Iran, dolarul s-a devalorizat cu 7,4 ori. Cine vrea sa ma contrazica sa ia seriile anuale din istoric de la http://www.eia.gov/dnav/pet/pet_pri_spt_s1_a.htm.

Astfel exporturile capitaliste se dezumfla cu 7,4 ori, adica in 2013 exporturile au crescut cu doar cu doar 62% fata de 1989, ceea ce inseamna pentru 24 de ani efectiv nimic. Practic exportul Romaniei capitaliste a crescut cu o medie anuala de doar 2,11% pe an, ceea ce e nimic fata de cresterea exporturilor unei economii socialiste.

Sa nu uitam ca din cifrele prezentate in articolul din ZF raportul intre input-urile si output-urile capitaliste (42,7% la export şi 34,7% la import) valoarea adaugata e de 23% pentru maşini şi echipamente de transport (adica autoturismele Dacia si Ford au componente multe din import) , pe cand din raportul intre importurile si exporturile Romaniei Socialiste rezulta ca valoarea adaugata era de 100% (4 miliarde export fata de 2 miliarde importuri). Adica exporturile capitaliste includ munca cetatenilor altor tari si produsele importate au fost create in fabrici din alte tari, si nu in Romania. Astfel am inteles rezolvarea paradoxului aparent dintre realitatea din Romania ramasa fara fabrici si titlul bombastic al articolului. Sa mai adaugam ca profiturile uriase ale exporturilor din RO din acea perioada apartineau poporului si nu unei mâini de imbogatiti.

Acestea fiind spuse rezulta ca poporul roman chiar daca exporta in socialism doar 2/3 din exportul de azi  profitul acelor exporturi era al poporului si nu al strainilor, profitul acelor exporturi nu apartinea unor patroni capitalisti autohtoni sau nu, capitalisti care sunt obisnuiti sa ia absolut tot doar pentru luxul lor. Valoarea adaugata inclusa in exporturile Romaniei Socialiste era imensa fata de valoarea adaugata azi in exporturi. E ca si la exportul in lohn, cand toata materia prima provine din importuri si doar prelucrarea se face in tara, iar valoarea adaugata e foarte mica (zona textilelor- confectiilor). Si mai cred unii ca tocmai comunistii umflau cifrele, dar ni se dovedeste ca oricat ar fi umflat comunistii cifrele … ca astia nu! Asta e capitalismul fratilor, in timp ce va fura va mai si mint!

Posted in Uncategorized | 1 Comment

Avem nevoie de o nouă Constituţie?

130735593050402530504_constitutia-romaniei

Pentru că întrebarea de mai sus am formulat-o cu cuvântul „nouă”, mulţi dintre noi vor fi tentaţi să răspundă: DA!; doar pentru că, în subconştientul nostru, ceva nou este de dorit în locul unui alt ceva vechi. Dar noi trebuie să evaluăm utilitatea acestei Constituţii şi avantajele ce le obţine cetăţeanul de pe urma unei alte Constituţii, corect trebuia formulată:
Schimbarea Constituţiei va fi fi utilă cetăţenilor?

Răspunsul la acestă mare întrebare nu putem să-l dăm decât prin analiza schimbării.
Cine a generat schimbarea Constituţiei? Clasa politică
Cine stabileşte cum va fi schimbată Constituţia? Clasa politică

Ce participare are societatea civilă la schimbarea constituţiei? Practic nici una pentru că Pârvulescu şi ONG-ul său sunt plătite de politicenii care aveu o singură grijă şi anume cum să prindă cheltuiala cu ONG-ul în bugetul de stat.

Ce se doreşte prin schimbarea Constituţiei? Cele două tabere vor dori puteri mai mari: una pentru Preşedinte şi cealaltă pentru Parlament. În general, vor da o mai mare putere clasei politice.

Pe de altă parte, precum şi la schimbarea Constituţiei din 2003, poporul va mai pierde câteva drepturi în favoarea politicienilor. Puterea mai mare pentru o tabără sau alta nu înseamnă că poporul va trăi mai bine, ci dimpotrivă.

Cui foloşte schimbarea Constituţiei? Foloseşte doar celor care o schimbă: Clasa politică.
Ce câştigă cetăţeanul obişnuit, poporul, prin schimbarea Constituţiei? Nimic, pentru că toată clasa politică are cu totul alte obiective decât problemele omului obişnuit. Ne omoară cu taxe şi impozite şi numai ei ştiu ce fac cu acestea, fără să creeze un loc de muncă, fără să ne facă fabrici de stat unde să fie absorbită forţa de muncă. Deci cetăţeanul obişnuit nu are decât de pierdut!

Şi atunci – dacă schimbarea Constituţiei ne va genera o Constituţie doar în folosul clicii politice, noi pierzând drepturi şi nicidecum câştigând – ce rost are să votăm ca să ne fie mai rău?! Aşa am făcut in 1991, aşa am făcut în 2003, oare nu ne deşteptăm niciodată?

Vedem pe tărâm american cum nu e respectată Constituţia SUA, serviciile secrete ucigând americani nejudecaţi de instanţe. http://wsws.org/ro/articles/2013/feb2013/sua-f13.shtml

În concluzie, nu mă voi prezenta la vot pentru schimbarea Constituţiei pentru că nu am nimic de câştigat, ci doar de pierdut. Nu am nevoie de această Constituţie care va consfinţi doar colonizarea economică a României în interesul clasei politice şi acoliţilor ei, ba chiar mai mult nu vreau să particip la schimbarea unei Constituţii proaste cu alta şi mai proastă.

Posted in Uncategorized | Leave a comment